Archive for January, 2007

In sfarsit am primit monitor TFT la locul meu de munca, dar in acelasi timp am aflat de alti colegi care sunt mai vechi decat mine si tot nu au, asa ca nu era asa de mare bucuria cum planuiam, am tacut mai bine si simteam un pic invidia celorlalti… Tot ce trebuie sa mai fac de acum incolo este sa fac rost si de o placa video care sa suporte rezolutia la care monitorul functioneaza cel mai bine, cel actual nu face fata. Nu ma grabesc, am vreo 3-4 luni in fata.

P.S. Firma mi-a facut o surprisa la inceputul saptamanii, am placa grafica, iata am si tft, am tot ce-mi trebuie. Gooo production!

Iar ma gandesc daca e bine sau nu sa-ti ceri ceea ce ti se cuvine, sa ceri sa fie indeplinite anumite drepturi ai tai sau sa fie dus la bun sfarsit o promisiune facuta, pentru ca ai sansa sa fi ridicolizat, iar relatia cu persoana, de orice fel ar fi ea, se clatina si tine sa se prabuseasca. Nu vorbesc neaparat despre prietena mea, desi nici ea nu poate fi evitat, ci despre colegi de munca, prieteni sau angajatori. Pentru ca a promite ceva e la moda, salariu mai mare, accesorii si beneficii, treburi si alte treburi. Ar fi fost haios sa cer indeplinirea lor inainte de a ma angaja la dansii… Dar se pare ca pana la sfarsit o sa primesc TFT, cu sau fara ajutorul nemultumirii mele de zi cu zi.
Am citit ieri un post foarte impresionant: Comunicare scris de Zoso intr-un fel in care eu nu as putea sa ma exprim. Ma face sa ma gandesc daca e normal ceea ce fac/facem noi, nu ar trebui sa fiu mai bine un ziarist, medic sau avocat? Pentru ca ceea ce lucrez nu este inteles de majoritatea oamenilor pe care le cunosc, web pentru ei nu inseamna altceva decat mirc si email. Si cum spune zoso, macar asa nu isi bag nasul in munca ta, ceea ce intr-un fel este un lucru bun, insa totodata lipseste critica din partea lor si e mai greu sa accepti replicile altora cand pe ei nici nu le cunosti asa de bine… Pe de alta parte prietena si prietenii de curand nu stiu o gramada de lucruri despre mine, cum ar fi ca odata am cantat la chitara, ca a face poze face parte din convietuirea mea de zi cu zi, si nu isi pot imagina o excursie in munti in mijlocul iernii, pentru ca pur si simplu e iarna si nimeni nu face asa ceva. Eu pe de alta parte nu inteleg cum poate un om sa doarma 16 ore pe zi la sfarsit de saptamana si de ce trebuie cineva sa se pregasteasca 4 ore numai ca sa iesim la o plimbare…
Oricum, unele lucruri numai femeile observa…, adica numai ei stiu ca exista si cum functioneaza. Altele numai noi

Zilele trecute am fost nevoit sa-mi reinnoiesc cardul de identitate, multa bataie la cap, insa am fost impresionat de cat s-a schimbat procedura in ultimii ani. Institutiile publice romane sunt bine cunoscute pentru metodele obscure prin care trimit oamenii dintr-o institutie in alta pentru cereri si plati de tot felul, un om normal trebuie sa parcurga kilometrii buni ca sa le satisfaca solicitarile functionarilor. Au schimbat aceasta metoda, au pus toate oficiile intr-un perimetru de circa 100 metri, ceea ce a fost un semn bun. Sedii curate, moderne, si biroul de informatii cu un om inteligent la datorie care era coplesit de suprasolicitarea celor din jur. Cele mai frecvente intrebari erau: Cum sa facem buletin, de ce trebuie sa platim sau ce si cat trebuie sa platim. Cel mai frecvent raspuns? ‘scrie pe perete totul, trebuie numai sa-l cititi…’.
Ieri la prima ora ne ingramadim la usa unde se preiau actele ‘in persoana’, inca un lucru care era de neinteles pentru unii localnici, si asteptam. Se discuta cine a venit primul, cine dupa cine intra si se mai verifica cate un act, xerocopie. Intra un baiat mic de 14 ani, jumatate din inaltimea noastra cu haine de cioban convins, se furiseaza pana la usa printre oameni si asteapta sa intre. Inevitabil i se spune sa astepte si el normal, ca oamenii adulti si civilizati, drept raspuns un pizdamatii si liniste. I se explica baiatului ca nu o sa intre in nici un fel pe usa aia, baiatul isi cheama mamica, se pun deoparte pentru putin, si e liniste din nou.
Intru in birou, de afara striga un copil ca ‘vreau sa merg la scoala’, functionara iese pe usa vorbeste putin cu baiatul, si iata, intra baiatul si mamica, pe mine ma pun ‘on hold’ si mi se explica sa astept pentru ca baiatul trebuie sa ajunga trenul de la ora 11 care il duce acasa (sat la inca 2 ore distanta) si ca se grabesc ca sa poata ajunga la scoala acolo (intr-un sat la ora 1 dupamasa, probabil era prea greu de calculat asta de catre functionari). Imi mai spune functionara ca un baiat ca el trebuie sa-si sustine pozitia, ca altfel se pierde. Da, ma gandeam eu, se pierde in societate si in civilizatia de astazi si isi gaseste sustinatori intre semenii lui.
Ajung in urma si la mine, imi ia buletinul vechi si ajung pe cale sa ma dea afara pentru ca eu nu semen cu poza de pe buletin, ma iau la interogare ca pe un ultim hoti ca de la cine am luat buletinul si ai carui frate este poza/buletinul de fapt. Le tot explic ca eram numai un baietel mic cand s-a facut poza si omul se mai schimba dar alea se lasau greu de convinsi. Se deschide usa iara, se aude furia oamenilor care inca asteaptau, mi se accepta poza repede, imi fac o poza a la altex si ‘iesi afara’. Intreb de dovada ca mi-au confiscat buletinul, imi explica ca nu-mi trebuie si ca ei nu da asa ceva, sa ma duc sa fac inca 10 mii de cereri in tot orasul ca sa primesc una pentru alea 10 zile cat scrie ‘pe perete’. Nici nu ma mir, ca intr-un sat mare de ciobani, cum este reghinul, omul nici nu are ce face in alea 10 zile decat sa astepte un card de identitate. Probleme ai numai daca te opreste politia sau ai ceva de rezolvat la banca. Practic astea 10 zile nu existi. Adica existi dar nu o poti dovedi.