Poate cine a inceput sa vorbeasca despre ziua vineri 13 nu a stiut despre ce vorbeste, ca adevarata zi dezastru a fost astazi pe meleagurile mele, de dimineata pana seara numai horori si stres cat nu poti duce pe cele doua picioare deja slabute. Si aici vorbesc despre mine, am avut lansare mare, si parca de dimineata in drum spre lucru am simtit ca azi pur si simplu nu e ziua mea. Se mai adauga stresul si problemele care apar intodeauna inevitabil (iar legile lui Murphy), ajungand la un moment dat ca seful meu sa zica pe canal: Stop! sa ia toti o pauza de masa, si sa gandeasca. Azi am simtit ca prestezi sub nivelul meu obisnuit, prestez cu mult sub ce se asteapta de la mine, si la orice am contribuit si eu cu mintea s-a sfarsit cu dezastru. Mi-a venit bine pauza de masa, cateva cornuri a la eldi, un cola si iar eram cu picioare pe pamant, m-am intors, si multumit echipei extraordinare pe care avem la firma, am reusit, cu mici exceptii, sa ducem o parte din plan la bun sfarsit. Cel mai emotionant moment a fost insa cand seful ne-a zis ca am lucrat bine, poate atunci mi-am dat seama ca desi am prestat prost, numai stresul era mai mare decat trebuia sa fie, ca probleme apar tot timpul si nu eu, adica nu atat de mult eu, sunt de vina pentru toate. In drum spre prietena mi-a reaparut si zambetul si trandafirul ales strategic a facut si pe ea putin mai vesela pentru ziua de azi, am venit acasa dupa un shopping destul de haios intr-un magazin deja inchis, si iata, stau in pat, mancarea se gata imediat si savurez si eu cele cateva momente de liniste ramase pe astazi bucurandu-ma de munca prestata azi. Am reusit!